Să începem aşa: cum confirmă sau infirmă omul – o fiinţă socială – diversele contacte şi contracte pe care le are cu semenii săi? Până la apariția scrisului confirmarea unei înțelegeri, a unui „contract”, se făcea prin amprentare, adică prin înmuierea degetului în cerneală şi aplicarea lui pe hârtie. Cei care nu ştiau să scrie făceau o cruce, iar cei care ştiau – foloseau o semnătură stilizată.

Amprentarea – degetul în cerneală – oferea (oferă) o autenticitate destul de mare a semnatarului, pentru că e imposibil să creezi amprentele unui om. Despre semnătura cu cruce nu e cazul să vorbim, ea nu are valoare juridică. Semnătura stilizată, care se practică în societatea de azi, are un mare dezavantaj: oricine o poate imita şi chiar cei mai mari experţi nu pot confirma sau infirma cu exactitate autenticitatea acestei semnături. Ba chiar mai mult, nici autorul („proprietarul semnăturii”) nu o poate confirma. Ori, în caz de necesitate, îşi poate nega semnătura din diverse motive.

Felurile de semnătură menţionate mai sus au un mare neajuns (handicap): documentul sub care stă semnătura poate fi uşor modificat. Oricine, un răufăcător programat sau un glumeţ cu mult timp la dispoziţie, poate pune o virgulă, poate adăuga o cifră, şi astfel se invalidează documentul.

Cum ieşim din acest impas? Cum să găsim o metodă ideală prin care să confirmăm identitatea semnatarului şi, mai ales, să ne asigurăm că documentul semnat deja nu a suferit modificări?
Din fericire, în era calculatoarelor, matematicienii şi-au făcut treaba. S-a inventat algoritmul de cheie publică şi privată şi funcţia hash. Toate aceste în ansamblu le putem folosi pentru a crea semnătura digitală.

Semnătura digitală e un şir de numere care confirmă că documentul semnat este acesta pe care îl vedeţi în acest moment, fără a putea să faceţi nici cea mai mică schimbare în el – un spaţiu, o virguliţă. Semnatarul nu poate infirma ulterior că nu a semnat acest document. Pe scurt: contrafacerea acestei semnături este imposibilă.

Pentru a înţelege mai bine explicaţia mea, să ne imaginăm că aveţi o casă neobişnuită, cu o uşă cu două chei – o cheie publică şi una privată. Cu cheia publică oricine poate intra în această casă, însă nu poate ieşi. Pe dinăuntru uşa se deschide doar cu cheia privată, care se află doar la proprietar. Aşadar, cheile publice le puteţi împărţi tuturor prietenilor şi partenerilor de afaceri, fiind sigur că oricine va intra în casa dumneavoastră va ieşi doar însoţit de proprietar. Aceeaşi schemă să o aplicăm şi în cazul documentelor: cheia publică o daţi la prieteni, cea privată o păziţi ca ochii din cap. Aceste două chei sunt strâns legate matematic una de cealaltă. Dacă criptezi cu cheia privată, poţi extrage informaţia doar cu cheia publică şi invers.

Funcţia hash e similară cu memoria vizuală pe care o ai la obiectele din casă. Oricând proprietarul poate observa/detecta daca vreun obiect lipseşte din cameră sau i-a fost schimbat locul, însă, dacă-i ceri, nu-ţi poate enumera toate obiectele din casă, unde stau ele şi în ce stare se află. Funcţia hash transformă un text într-un număr după o formulă stabilită. De exemplu: sintagma „Eu citesc Contrafort” se va transforma în 123, însă „Eu citesc contrafort” devine deja 375. După cum aţi observat, la cea mai mică schimbare, a lui C mare în c mic, vom avea un cu totul alt număr, ba mai mult, nu vom putea prezice pe baza numărului ce text anume a fost procesat.

Aşadar, ce este „semnătura digitală”? Să luăm un document, să aplicăm funcţia hash, apoi numărul rezultat să-l criptăm cu cheia noastră privată. Acest număr îl vom alipi documentului şi îl vom trimite prietenilor. Ei, la rândul lor, având cheia noastră publică, pot decripta semnătura şi, aplicând aceeaşi funcţie hash, îl verifică cu numărul transmis. Şi dacă numerele coincid, documentul este valid.
Bine, bine, dar la ce le foloseşte semnătura digitală scriitorilor? În timpul nostru, al erei digitale, au început să se publice cărţi în format electronic oferite ca bonus la cele imprimate pe hârtie. Însă pentru a controla multiplicarea cărţilor în format electronic, fiecare carte vândută este semnată digital de autor şi include pe fiecare pagină şi numele cumpărătorului. Astfel, oferindu-i cumpărătorului senzaţia de proprietate digitală şi responsabilizându-l în raport cu ideea de a transmite oricui o copie a cărţii.

—————————————
Articolul va apărea mâine în revista Contrafort.

Aseară în ultimele ore până la încheierea concursului, am decis să trimit şi proiectul meu personal Româna cu diacritice. Deşi aflasem câteva zile mai devreme despre acest concurs, nu prea am atras atenţie până când Florin Grozea mi-a dat o replică pe twitter.

Acest proiect pentru mine e mai mult un hobby, challenge, decât un start-up deşi, cred că am îndeajuns tehnică, cunoștințe, tehnologie şi finanţe, am aplicat poate mai mult pentru buzz, cum au făcut-o şi cei de la eok.

Am trimis descrierea concisă a ideii în engleză, hmm, de ce nu în română?

La cerinţele Net Start-Up-ului am postat un video de max 60 sec. Nu prea am reuşit să spun ceva clar în acele 60 sec, poate că nu am experienţa camerei de luat vederi. A fost prima dată pentru mine sau poate a fost prea puţin timp. Ba chiar mai mult, Movie Maker nu a dorit să se pornească, că mă rog nu-i place cardul video, iar Mac OS, nu înţelegea sunetul, aşa ca am trimis video cu tot cu o replică de la sfârşit nu prea la temă.
Proiectul la moment e gata în proporţie de 30%, am ajuns la o performanţă de 97% după prelucrarea a doar 5 GB de informaţie. Între timp prin API live.com am scos încă 150GB de texte româneşti care aşteaptă să fie procesate. Ce e bine când ai Unlimited Packet la10Mbit. Însă Google nu a dorit să mă ajute. Bad, evil, Google! Mi-a blocat IP după doar 100 de request-uri.

De ce aşteaptă 150GB traşi de pe Internet? Pentru că am ajuns la limita memoriei calculatorului meu, 3GB sunt limitaţi atât de Windows, de motherboard și de limita unei aplicații pe 32 Bit. Cea mai simplă soluție, să cumpăr un nou calculator cu procesorul 64 bit și cât mai multă memorie și limita de memorie va dispărea. O altă soluție pe care am început-o deja, memoria distribuită. O fac prin Velocity de la MS. Însă oricum nu-mi va rezolva problema că am doar 8GB în sumă pe cele 5 calculatoare ale mele.

Varianta cu utilizarea HDD cade. Cele câteva ore procesate în memorie vor dura luni întregi pe HDD.
După cum vedeți sunt ceva probleme. Și mie asta-mi place!

Apropo iată și video prezentarea. Nu mă criticați dur, e prima mea înregistrare.

Româna cu diacritice
Vezi mai multe video din Tehnologie »

Ieri prima mea aplicaţie pentru iPhone, a fost acceptată de către cei de la Apple.
Numele e Baby Monitor, după câte vă daţi seama are grijă de copil, când părinţii sunt pe afară. E destul să startaţi aplicaţia şi iPhone sună pe un alt telefon atunci când copilul se trezeşte.
Nu ştiu alţii din MD dacă mai fac aplicaţii pentru iPhone, din experienţa mea,  e imposibil să o faci fără un partener din străinătate.
Nu am mai avut interesul să fac programe pentru iPhone până acum, şi ce să vă spun, e sucks. Adică din punct de vedere al utilizatorului e foarte mişto, grafică, efecte şi un design super. Însă pentru programatori e chiar sucks. Inventatorul limbajului Object-C era beat, documentaţie mai deloc, restricţii o mulţime. Şi din toate acestea programatorul e nevoit cumva să scoată ceva. Aş spune că Apple au designeri nu şi programatori.
În rest, după prima zi de vânzări am rămas foooarte satisfăcut.

Lumea modernă tot mai mult şi mai mult depinde de energie. La nivelul care suntem, ne duce mintea doar să ardem petrol şi gaz. Şi de această situaţie profită ţările care au rezerve enorme de gaz şi petrol, precum Rusia şi ţările Arabe. Şi practic au făcut celelalte ţări, robi. Abia acum când a ajuns cuţitul la os, unii oameni încearcă să găsească o soluţie radicală în acest domeniu.
Şi ea este deja. Bateriile solare. Până când eficacitatea e destul de mică, însă deoarece e bazată pe tehnologiile de silicon, vor putea fi folosite, practic, uzinele vechi construite de Intel şi AMD. Şi, după cum cunoaşteţi legea lui Moore ,eficacitatea lor se va dubla la fiecare 18 luni.
În câţiva ani vom avea o situaţie cu totul diferită de cea care este acum. Atunci practic fiecare consumator de energie, se va putea auto asigura cu ea, ba chiar mai mult o va putea şi vinde la necesitate.
Adică situaţia similară cu procesoarele de calculatoare, pe care un utilizator simplu, îl foloseşte la doar 1-2%, doar mie niciodată nu-mi ajunge .
Fiţi tari, mai răbdaţi puţin! Şi să nu îngheţaţi până atunci .

Cu începerea cursei electorale, au început şi bătăliile pentru mass-media. Investiţii mari la NIT şi încercarea de distrugere a PRO TV-ului. De ce se duc aceste bătălii? Pentru că aşa s-a procedat până acum.
Însă ceea ce nu înţeleg partidele, e că oamenii de influenţă nu mai privesc televizorul.
Ei stau în Internet.
O altă problemă a partidelor este transparenţa şi dependenţa de banii care sunt investiţi în partid de către oamenii de afaceri care doresc lobby.
Mai jos voi descrie o strategie care rezolvă aceste probleme şi va face partidul mai curat şi onest.
În primul rând campania să fie desfăşurată în Internet, ceea ce presupune că absolut toate discursurile, scrisorile, tranzacţiile cu bani, donaţiile să fie publicate online cu cel puţin întârziere de o zi.
Site-ul online asigură informaţii de la prima sursă, trecând peste distorsionarea ei de către televiziune şi radio.
Introducerea donaţiilor, online sau prin telefonie mobilă. Orice simpatizant al partidului poate dona momentan, prin SMS 10 lei fără a regreta, astfel contribuind la ridicarea partidului nu doar prin vot ci şi prin banii care se vor dirija către alte surse de promovare: TV, radio, panouri publicitare. Şi totodată eliminând oamenii de afaceri din ciclu.
Folosirea reţelelor sociale (facebook, twitter, bloguri) pentru promovare atrag atenţia tinerilor şi oamenilor influenţi care tot mai mult stau doar în Internet.
Organizarea înăuntrul partidului să nu se facă după banii injectaţi în partid ci după reputaţie, spre exemplu cu ajutorul sistemului electionplatform.com
Astfel la conducerea partidului vor fi oamenii cu reputaţia cea mai bună.
Când un astfel de partid va apărea?

Site-urile româneşti şi de pe la noi arată foarte prost în româna fară diacritice. Un exemplu negativ, proaspătul web site al lui tarlev.
Deci, am pornit un mic proiect destinat tuturor românilor. Un web serviciu care va plasa diacriticele într-un text.
Timp de o săptămână am adunat 1GB de texte româneşti: cărţi de pe torrents, dex, wikipedia, contrafort… în format doc, pdf, txt.
La moment, calitatea serviciului testat pe textele contrafort-ului e de 85%, adică 85% din diacriticele necesare sunt plasate corect.

Algoritmul e “învăţabil”, adică cu cât mai mult text îi dau să mănânce cu atât o sa plaseze diacriticele mai exact.

Aici vin cu rugămintea , cine are texte, cărţi în format pdf, doc, txt în română, cu diacritice, în variantele de î sau â, va rog să-mi transmite-ţi pe vitalie[@sterge-ma]esanu.name.

Web serviciul va fi hostat pe google appspot sau pe windows azure, recent anunţat.
Am planificat şi gadget-uri şi widget-uri pentru google desktop, igoogle şi vista… pe care în măsura utilizării serviciului le voi publica.

Ieri, Begun.ru a anunţat un noi tip de promovare, similar cu proiectul feox.com, pornit de mine 1 an în urmă. Doar că feox e mult mai complex, suportă şi promovare pe obiectele din imagine. Din lipsă de resurse, din păcate, proiectul se află şi acum în faza beta.

Cu ocazia a 10 ani împliniţi google a lansat un search cu cea mai veche arhivă.
M-am googlit şi eu.

Recent Google a anunţat că va dezvolta un nou browser, scris de la început! Însă va folosi WebKit, motorul lui Safari. Hmm.. de la început însă foloseşte ceva existent.
Utilizatorul va putea deschide mai multe tab-uri în procese aparte, mi se pare o fice suptă din deget.
Şi oricum cred că MS îi va bate măr, doarece programatori de la Google mai au mult până la cultura MS-ului.
Anume din această cauza, Netscape a cedat, au dorit să scrie totul de la început!

Iată şi comicsuri de la google.